Toleranţa la români...

Mai 2007: Preşedintele României foloseşte apelativul „ţigancă împuţită“ în legătură cu o jurnalistă a Antenei 1.
Iunie 2007: Festivalul GayFest declanşează proteste vehemente în stradă, violenţe şi se termină cu arestări în rândul contramanifestanţilor.
Iulie 2007: Ministerul Sănătăţii scoate homosexualii de pe lista donatorilor de sânge.
Noiembrie 2007: Evenimentele din Italia aduc în atenţia opiniei publice discrinimarea la adresa romilor sau a românilor. Presa din România nu dă dovadă de accente xenofobe, însă forumurile ziarelor sunt inundate de mesaje extremiste la adresa romilor.
Noiembrie 2007: Ministrul de Externe vorbeşte de o posibilă deportare în deşerturile Egiptului a cetăţenilor români „certaţi cu legea“.
Toate acestea în timp ce rezultatele unui Eurobarometru privind discriminarea în România şi UE, lansat la începutul lui 2007, spun că românii sunt, în numeroase privinţe, mai toleranţi decât ceilalţi europeni.

1. În societatea românească nu e loc pentru homosexuali
La întrebarea „Credeţi că homosexualii trebuie acceptaţi ca orice altă persoană?“, 52% dintre cei intervievaţi răspund negativ şi numai 34% pozitiv (restul de 15% refuză să răspundă). 77% dintre români s-ar simţi deranjaţi dacă o persoană de acelaşi sex le-ar face avansuri, două treimi ar avea aceeaşi reacţie dacă ar vedea două persoane de acelaşi sex sărutându-se pe stradă şi mai mult de jumătate ar fi destul de mult sau foarte mult deranjaţi să afle că o persoană apropiată sau medicul de familie este homosexual. 45% dintre români nu s-ar simţi confortabil să ştie că un coleg de serviciu are o altă orientare sexuală. Totuşi, 9% dintre respondenţi recunosc faptul că s-au simţit atraşi cel puţin o dată de persoane de acelaşi sex.

2. Românii cred că hărţuirea sexuală nu trebuie raportată
43% dintre români au încredere să apeleze la o instituţie a statului dacă sunt hărţuiţi sexual la serviciu, se arată într-un raport al Centrului Parteneriat pentru Egalitate (CPE). Dacă majoritatea celor intervievaţi au declarat că sunt dispuşi să apeleze la o instituţie, alţii au declarat că ar încerca să discute cu agresorul (40,5%) sau l-ar da în judecată (36%). Cei mai mulţi intervievaţi au declarat că hărţuirea sexuală este atunci când agresorul cere sub ameninţare întreţinerea de relaţii sexuale (90,4%), încearcă acest lucru cu forţa (88,5%) sau cere cu promisiunea unei recompense ulterioare (83,9%).

3. Românii au început să accepte romii
Societatea românească a devenit mai tolerantă faţă de romi, nivelul intoleranţei scăzând de la 73% în 1993, la 36% anul trecut, însă romii continuă să se simtă discriminaţi în contactul cu angajaţii primăriilor, ai poliţiei şi sistemului sanitar, se arată în Barometrul Incluziunii Romilor, lansat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. În schimb, şcoala este locul unde se simt cel mai puţin discriminaţi. Potrivit studiului FSD, 45% dintre romii din România se declară romi romanizaţi, educaţi în spiritul culturii române, un procent de aproximativ 15% sunt rudari şi vătrari, neamuri relativ asimilate culturii majoritare, şi doar 15% se identifică cu neamurile mai tradiţionale ale căldărarilor, ursarilor sau cărămidarilor, iar restul de aproximativ 25% se consideră „doar ţigan“ sau se afiliază altui neam.

4. Liceul nu prezintă interes pentru romi
Adesea, pentru liderii romi cauza sărăciei este nivelul scăzut de educaţie şcolară al romilor în comparaţie cu alte etnii. Potrivit specialiştilor, lipsa interesului pentru şcoală se datorează discriminării din unităţile de învăţământ, dar şi tradiţiei rome, unde şcoala nu e valorizată. Doar 23% dintre respondenţii romi nu au şcoală, 27% au absolvit patru clase, iar 33% opt clase, comparativ cu un număr de 2% fără şcoală, 11% cu patru clase şi 24% cu opt clase în rândul celorlalte etnii din România. 95% dintre romi nu au fost la liceu.

5. Discriminarea sexuală se observă la salariu
Româncele sunt mai slab educate, mai prost plătite şi nu se implică în luarea deciziilor, reiese dintr-un studiu privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Astfel, în industrie bărbaţii câştigă cu 60% mai mult decât femeile din acelaşi domeniu, iar comercianţii cu 15% mai mult decât femeile angajate pe poziţii similare. Chiar şi aşa, femeile acceptă mult mai repede un loc de muncă, balanţa şomerilor înclinând mai mult înspre bărbaţi. Cât priveşte concediul de maternitate, numărul bărbaţilor care îl solicită a crescut, dar femeile predomină cu 70% dintre cereri. Trei sferturi dintre românce au cel mult opt clase, iar aproape 12% nu au nici un fel de studii, mai reiese din studiul menţionat. Bărbaţii sunt mult mai instruiţi, 60% dintre aceştia având terminate studiile gimnaziale.

6. Nu ne cunoaştem drepturile nici în cazul hărţuirii şi discriminării
Circa 84% dintre români nu ştiu care le sunt drepturile în cazul în care devin victimele agresiunilor sau ale discriminării. Nivelul de conştientizare este sub media Uniunii Europene, unde 32% dintre respondenţi au declarat că îşi cunosc drepturile în astfel de situaţii, se arată într-un studiu realizat de Comisia Europeană. Finlanda şi Cipru sunt singurele ţări în care peste jumătate din populaţie a răspuns la întrebare afirmativ, în timp ce Austria, Estonia şi Spania s-au situat la polul opus, cu procente de 17%, 19% şi respectiv 23%, indicând un mic grad de cunoaştere a drepturilor în cazul discriminării sau hărţuirii.

7. A fi rom prezintă numeroase dezavantaje
În timp ce suedezii cred, în proporţie 90%, că a fi rom este un dezavantaj în societatea noastră, românii sunt mai indulgenţi, doar 6 din 10 împărtăşind aceeaşi părere, se arată într-un raport privitor la situaţia romilor din Europa realizat de Comisia Europeană. La nivel european, România este ţara în care cei mai puţini respondenţi au fost de părere că a fi de etnie romă reprezintă un dezavantaj.

Dezvoltarea durabilă

Motto:‘’Omul nu poate să supravieţuiască fără natură, pe când natura poate exista şi fără prezenţa oamenilor’’.

Scurt istoric al dezvoltării durabile

Conceptul a fost legat iniţial de problemele de mediu si de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul insuşi este foarte tânăr şi s-a impus in vara lui 1992, după Conferinţa privind mediul si dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activităţile umane sunt dependente de mediul inconjurător şi de resurse. Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii sunt esenţiale in definirea calităţii vieţii.

Discuţiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la inceputul anilor ‘70. În 1972, Conferinţa privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată in mod serios problema deteriorării mediului inconjurător in urma activităţilor umane, ceea ce pune in pericol insuşi viitorul omenirii. In 1983, isi incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland, după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Doi ani mai târziu, este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Convenţia de la Viena se incearcă găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care inconjoară planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobâl, apare aşa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care dă şi cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile. Totodată, raportul admitea ca dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incât să se potrivească cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurător şi de resursele planetei.În finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internationale asupra dezvoltării durabile. Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro “Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentanţi din aproximativ 170 de state. In urma intâlnirii, au fost adoptate mai multe convenţii, referitoare la schimbările de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrişărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susţinere a dezvoltării durabile,

La 10 ani de la Conferinţa de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.

Dezvoltarea durabilă-probleme şi preocupări specifice situaţiei

din România

O serie de aspecte care ţin de aplicarea preceptelor dezvoltării durabile nu figurează în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene întrucât problemele respective au fost depăşite de ţările care formeaza nucleul central al UE cu multe decenii în urmă şi deci nu mai constituie obiectul unei preocupări prioritare. În cazul României însă există indicatori (ex. structura proprietăţilor agricole, accesul la apa potabilă şi canalizare, infrastructura transporturilor, eficienţa energetică şi consumul de resurse raportat la PIB, productivitatea muncii, starea generală de sănătate, calitatea formării profesionale etc.) care o plasează înca la un nivel inferior faţă de majoritatea ţărilor membre ale UE. Aceasta secţiune este consacrată tocmai elucidării unor asemenea probleme ce se cer rezolvate paralel si simultan cu efortul de a realiza o conformitate deplină cu normele şi standardele Uniunii Europene.

Realizarea obiectivelor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a României poate fi influenţată de apariţia unor perturbări generate de factori interni sau externi. Unele dintre aceste eventualităţi pot fi prevăzute, dar impactul lor este dificil de evaluat si prognozat,cantitativ sau ca eşalonare în timp.Modelul propus pe termen lung este unul potenţial, dinamica dezvoltării fiind dependenţa, într-o anumită măsura, de disponibilitatea resurselor şi de conjuncturi.Devieri majore ale politicilor naţionale de la obiectivele si angajamentele asumate de România ca stat membru al UE sunt puţin probabile, dar sunt posibile anumite întârzieri sau necorelări în implementarea acestora.