Toleranţa la români...

Mai 2007: Preşedintele României foloseşte apelativul „ţigancă împuţită“ în legătură cu o jurnalistă a Antenei 1.
Iunie 2007: Festivalul GayFest declanşează proteste vehemente în stradă, violenţe şi se termină cu arestări în rândul contramanifestanţilor.
Iulie 2007: Ministerul Sănătăţii scoate homosexualii de pe lista donatorilor de sânge.
Noiembrie 2007: Evenimentele din Italia aduc în atenţia opiniei publice discrinimarea la adresa romilor sau a românilor. Presa din România nu dă dovadă de accente xenofobe, însă forumurile ziarelor sunt inundate de mesaje extremiste la adresa romilor.
Noiembrie 2007: Ministrul de Externe vorbeşte de o posibilă deportare în deşerturile Egiptului a cetăţenilor români „certaţi cu legea“.
Toate acestea în timp ce rezultatele unui Eurobarometru privind discriminarea în România şi UE, lansat la începutul lui 2007, spun că românii sunt, în numeroase privinţe, mai toleranţi decât ceilalţi europeni.

1. În societatea românească nu e loc pentru homosexuali
La întrebarea „Credeţi că homosexualii trebuie acceptaţi ca orice altă persoană?“, 52% dintre cei intervievaţi răspund negativ şi numai 34% pozitiv (restul de 15% refuză să răspundă). 77% dintre români s-ar simţi deranjaţi dacă o persoană de acelaşi sex le-ar face avansuri, două treimi ar avea aceeaşi reacţie dacă ar vedea două persoane de acelaşi sex sărutându-se pe stradă şi mai mult de jumătate ar fi destul de mult sau foarte mult deranjaţi să afle că o persoană apropiată sau medicul de familie este homosexual. 45% dintre români nu s-ar simţi confortabil să ştie că un coleg de serviciu are o altă orientare sexuală. Totuşi, 9% dintre respondenţi recunosc faptul că s-au simţit atraşi cel puţin o dată de persoane de acelaşi sex.

2. Românii cred că hărţuirea sexuală nu trebuie raportată
43% dintre români au încredere să apeleze la o instituţie a statului dacă sunt hărţuiţi sexual la serviciu, se arată într-un raport al Centrului Parteneriat pentru Egalitate (CPE). Dacă majoritatea celor intervievaţi au declarat că sunt dispuşi să apeleze la o instituţie, alţii au declarat că ar încerca să discute cu agresorul (40,5%) sau l-ar da în judecată (36%). Cei mai mulţi intervievaţi au declarat că hărţuirea sexuală este atunci când agresorul cere sub ameninţare întreţinerea de relaţii sexuale (90,4%), încearcă acest lucru cu forţa (88,5%) sau cere cu promisiunea unei recompense ulterioare (83,9%).

3. Românii au început să accepte romii
Societatea românească a devenit mai tolerantă faţă de romi, nivelul intoleranţei scăzând de la 73% în 1993, la 36% anul trecut, însă romii continuă să se simtă discriminaţi în contactul cu angajaţii primăriilor, ai poliţiei şi sistemului sanitar, se arată în Barometrul Incluziunii Romilor, lansat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. În schimb, şcoala este locul unde se simt cel mai puţin discriminaţi. Potrivit studiului FSD, 45% dintre romii din România se declară romi romanizaţi, educaţi în spiritul culturii române, un procent de aproximativ 15% sunt rudari şi vătrari, neamuri relativ asimilate culturii majoritare, şi doar 15% se identifică cu neamurile mai tradiţionale ale căldărarilor, ursarilor sau cărămidarilor, iar restul de aproximativ 25% se consideră „doar ţigan“ sau se afiliază altui neam.

4. Liceul nu prezintă interes pentru romi
Adesea, pentru liderii romi cauza sărăciei este nivelul scăzut de educaţie şcolară al romilor în comparaţie cu alte etnii. Potrivit specialiştilor, lipsa interesului pentru şcoală se datorează discriminării din unităţile de învăţământ, dar şi tradiţiei rome, unde şcoala nu e valorizată. Doar 23% dintre respondenţii romi nu au şcoală, 27% au absolvit patru clase, iar 33% opt clase, comparativ cu un număr de 2% fără şcoală, 11% cu patru clase şi 24% cu opt clase în rândul celorlalte etnii din România. 95% dintre romi nu au fost la liceu.

5. Discriminarea sexuală se observă la salariu
Româncele sunt mai slab educate, mai prost plătite şi nu se implică în luarea deciziilor, reiese dintr-un studiu privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Astfel, în industrie bărbaţii câştigă cu 60% mai mult decât femeile din acelaşi domeniu, iar comercianţii cu 15% mai mult decât femeile angajate pe poziţii similare. Chiar şi aşa, femeile acceptă mult mai repede un loc de muncă, balanţa şomerilor înclinând mai mult înspre bărbaţi. Cât priveşte concediul de maternitate, numărul bărbaţilor care îl solicită a crescut, dar femeile predomină cu 70% dintre cereri. Trei sferturi dintre românce au cel mult opt clase, iar aproape 12% nu au nici un fel de studii, mai reiese din studiul menţionat. Bărbaţii sunt mult mai instruiţi, 60% dintre aceştia având terminate studiile gimnaziale.

6. Nu ne cunoaştem drepturile nici în cazul hărţuirii şi discriminării
Circa 84% dintre români nu ştiu care le sunt drepturile în cazul în care devin victimele agresiunilor sau ale discriminării. Nivelul de conştientizare este sub media Uniunii Europene, unde 32% dintre respondenţi au declarat că îşi cunosc drepturile în astfel de situaţii, se arată într-un studiu realizat de Comisia Europeană. Finlanda şi Cipru sunt singurele ţări în care peste jumătate din populaţie a răspuns la întrebare afirmativ, în timp ce Austria, Estonia şi Spania s-au situat la polul opus, cu procente de 17%, 19% şi respectiv 23%, indicând un mic grad de cunoaştere a drepturilor în cazul discriminării sau hărţuirii.

7. A fi rom prezintă numeroase dezavantaje
În timp ce suedezii cred, în proporţie 90%, că a fi rom este un dezavantaj în societatea noastră, românii sunt mai indulgenţi, doar 6 din 10 împărtăşind aceeaşi părere, se arată într-un raport privitor la situaţia romilor din Europa realizat de Comisia Europeană. La nivel european, România este ţara în care cei mai puţini respondenţi au fost de părere că a fi de etnie romă reprezintă un dezavantaj.

Dezvoltarea durabilă

Motto:‘’Omul nu poate să supravieţuiască fără natură, pe când natura poate exista şi fără prezenţa oamenilor’’.

Scurt istoric al dezvoltării durabile

Conceptul a fost legat iniţial de problemele de mediu si de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul insuşi este foarte tânăr şi s-a impus in vara lui 1992, după Conferinţa privind mediul si dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activităţile umane sunt dependente de mediul inconjurător şi de resurse. Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii sunt esenţiale in definirea calităţii vieţii.

Discuţiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la inceputul anilor ‘70. În 1972, Conferinţa privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată in mod serios problema deteriorării mediului inconjurător in urma activităţilor umane, ceea ce pune in pericol insuşi viitorul omenirii. In 1983, isi incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland, după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Doi ani mai târziu, este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Convenţia de la Viena se incearcă găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care inconjoară planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobâl, apare aşa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care dă şi cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile. Totodată, raportul admitea ca dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incât să se potrivească cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurător şi de resursele planetei.În finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internationale asupra dezvoltării durabile. Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro “Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentanţi din aproximativ 170 de state. In urma intâlnirii, au fost adoptate mai multe convenţii, referitoare la schimbările de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrişărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susţinere a dezvoltării durabile,

La 10 ani de la Conferinţa de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.

Dezvoltarea durabilă-probleme şi preocupări specifice situaţiei

din România

O serie de aspecte care ţin de aplicarea preceptelor dezvoltării durabile nu figurează în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene întrucât problemele respective au fost depăşite de ţările care formeaza nucleul central al UE cu multe decenii în urmă şi deci nu mai constituie obiectul unei preocupări prioritare. În cazul României însă există indicatori (ex. structura proprietăţilor agricole, accesul la apa potabilă şi canalizare, infrastructura transporturilor, eficienţa energetică şi consumul de resurse raportat la PIB, productivitatea muncii, starea generală de sănătate, calitatea formării profesionale etc.) care o plasează înca la un nivel inferior faţă de majoritatea ţărilor membre ale UE. Aceasta secţiune este consacrată tocmai elucidării unor asemenea probleme ce se cer rezolvate paralel si simultan cu efortul de a realiza o conformitate deplină cu normele şi standardele Uniunii Europene.

Realizarea obiectivelor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a României poate fi influenţată de apariţia unor perturbări generate de factori interni sau externi. Unele dintre aceste eventualităţi pot fi prevăzute, dar impactul lor este dificil de evaluat si prognozat,cantitativ sau ca eşalonare în timp.Modelul propus pe termen lung este unul potenţial, dinamica dezvoltării fiind dependenţa, într-o anumită măsura, de disponibilitatea resurselor şi de conjuncturi.Devieri majore ale politicilor naţionale de la obiectivele si angajamentele asumate de România ca stat membru al UE sunt puţin probabile, dar sunt posibile anumite întârzieri sau necorelări în implementarea acestora.

Paştele. Sarbatoare pentru toţi credincioşii

De Paşte, creştinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Lui Iisus Hristos. Această sărbătoare marchează şi momentul în care primăvara îşi reintră în drepturi.

Ţările creştine sărbătoresc de veacuri Sfintele Paşte, însă această sărbătoare îşi are rădăcinile în multe tradiţii şi legende păgâne. Marele învăţat Bede, care a trăit în secolul al VIII-lea în Anglia, credea că numele sărbătorii în limba engleză - Easter - provine din numele scandinav "Ostra" şi din cel teutonic "Ostern" sau "Eastre", ambele denumind zeiţe ale primăverii şi fertilităţii.
Tradiţiile străvechi au asociat această sărbatoare cu imaginea iepuraşului de Paşte, un simbol al fertilităţii, şi cu ouăle colorate în nuanţe vii pentru a sugera razele soarelui de primăvară.
O legătură interesantă există şi între Paştele creştinilor şi sărbătoarea evreiască "Pesach". Pesachul este o sărbătoare foarte importantă în calendarul iudaic, care durează opt zile şi celebrează eliberarea israeliţilor de sub asuprirea Egiptului.
Pentru catolici şi protestanţi această sărbătoare nu are o dată fixă, putând avea loc între 22 martie şi 25 aprilie. Paştele este stabilit în prima duminică de după luna plină care precede echinocţiul de primăvară (21 martie). Biserica ortodoxă, mai aproape din punct de vedere geografic de Israel şi foarte adânc ancorată în tradiţii, sărbătoreşte Paştele concomitent cu Pesachul evreiesc.
Pentru slujba Învierii, credincioşii pregătesc coşul pascal şi îşi manifestă prezenţa şi bucuria la actul Învierii, după specificul fiecărei zone.
De Sfintele Paşti, în satele şi comunele din nordul Sucevei se pregătesc diferite dulciuri, în mod special "Babele", prăjitura făcută din cozonac, ce se toarnă în forme speciale. Umplutura se pregăteşte din nucă, rahat şi stafide. "Babele" sunt duse la slujba de Înviere. După terminarea acesteia, credincioşii merg la cimitir, cu lumânările aprinse, pentru a aduce lumină celor dragi, plecaţi la viaţa veşnică.
Tradiţia din noaptea de Sfintele Paşti este continuată prin participarea la slujba de la ora 4 dimineaţa. Preotul sfinţeşte bucatele din coşul pascal, din care nu lipsesc "Babele" - simbolul vieţii cumpătate, sarea, zahărul, şunca şi banii. Tot acum sunt sfinţite pachetele care vor fi împărţite celor săraci.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu aceasta apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.
În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteaze bucatele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făina (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şunca, brânza, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continuă în familie.
Înainte de a începe degustarea bucatelor, fiecare membru al familiei "se spală" pe faţă cu un ou roşu, pentru a fi sănătos şi roşu ca oul, se spală apoi cu bani, cu convingerea că nu va avea pagubă tot anul, iar la urmă cu flori, pentru a rămâne frumoşi ca floarea.
La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi... cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă "Hristos a înviat!", cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.
Pe lângă datina coşului pascal, se mai păstreză câteva obiceiuri deosebite: ele vestesc întâmpinarea Paştelui cu bucurie şi dragoste pentru semeni.
În părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşti să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor). Pomul poate fi aşezat într-o vază frumoasă şi farmecul sărbătorii sporeşte cu o podoabă de acest fel.
O foarte frumoasă datină se păstrează în Maramureş, zona Lăpuşului. În dimineaţa primei zile de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor "Sărbători fericite". La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.
În Argeş, printre dulciurile pregătite de Sfintele Paşti se numără covrigii cu ou (numiţi aşa pentru că în compoziţia lor se adaugă multe ouă, 10-15 ouă la 1 kg de făină). Fiecare gospodar se străduieşte să pregătească o astfel de delicatesă, care este şi simbolul belşugului.
În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continuă masa cu friptură de miel.
În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi ca a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfruptă atât "hoţii", cât şi "păgubaşii". Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.

2008 - ANUL EUROPEAN AL DIALOGULUI INTERCULTURAL

Aşa cum în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, „exerciţiile de viziune” asupra problemelor educaţiei, însoţite de ample dezbateri publice şi de implicarea autentică a unui număr mare şi variat de actori sociali, reprezintă realităţi obişnuite, seminarul nostru „Didactica Internaţional” este, din acest punct de vedere, un proiect viabil iniţiat încă din 1992, la Liceul Pedagogic „C.D.Loga” Caransebes, de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic şi Departamentul pentru Învăţământ al Landului Steiermark din Austria, cu sprijinul Consiliul Judeţean Caraş-Severin în calitate de coorganizator şi Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa.
Seminarul Didactica a fost conceput încă de la prima ediţie ca un forum internaţional pentru dezbaterea celor mai actuale probleme ale educaţiei şi învăţământului, care a reunit de-a lungul anilor reprezentanţi ai învăţământului din ţări europene şi chiar din Statele Unite ale Americii, devenind astfel simbolul emblematic al învăţământului din Banatul Montan, în cadrul activităţilor de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
Temele impuls propuse de-a lungul anilor au fost adevărate provocări care au supus dezbaterii cele mai actuale demersuri care vizează didactica modernă, educaţia ca un sector de interes public, formarea cadrelor didactice, aducând în actualitate practicile de succes din România, din Europa şi nu numai, fără de care schimbarea de mentalitate nu ar fi posibilă.
Anul 2008, fiind declarat Anul European al Dialogului Intercultural, la cea de-a XVII-a ediţie a Seminarului „DIDACTICA”, ce se va desfăşura în perioada 20 – 25 mai, în judeţul Caraş-Severin, organizatorii propun ca temă impuls:”Diversitatea în curriculumul şcolar – educaţia interculturală”.
Din dorinţa de a facilita participarea unui număr cât mai mare de cadre didactice la dezvoltarea problematicii diversităţii în curriculumul naţional, iniţiatorii seminarului vor organiza work-shop-uri specializate, pe cicluri de învăţământ şi arii curriculare, în perioada 10 martie – 19 aprilie 2008, iar în perioada 19 – 25 mai 2008, pe un traseu itinerant: Reşiţa – Oraviţa – Moldova Nouă – Berzasca – Băile Herculane - Bozovici – Teregova – Caransebeş – Reşiţa – Caraşova, vom organiza activităţi în şcolile traseului menţionat sub genericul „Dialoguri interculturale la nivel de curriculum”, cu participarea unor studenţi şi cadre didactice de la Chester University – Marea Britanie.
Cele mai relevante comunicări din work-schop-uri vor fi publicate în revista „Şcoala caraş-severineană” ce va fi editată şi prezentată în cadrul activităţilor itinerante ce se vor desfăşura în perioada 19 – 25 mai 2008.

Martisorul, traditie si legenda

Martisorul, un obicei pagan de pe vremea dacilor si romanilor. Descoperirile arheologice arata ca se celebra prima zi a primaverii inca de acum 8000 de ani.. Si pe vremea dacilor simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie. Martisoarele erau atunci pietricele albe si rosii insirate pe o ata. Alte surse arata ca martisoarele constau in monede care erau atarnate de fire subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda: aur, argint sau bronz indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme buna. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi erau atarnate de crengile lor. Pe vremea romanilor Martisorul era legat de sarbatoarea inceputului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu aceasta ocazie exista obiceiul de a se darui un cadou: un fir rosu impletit cu unul alb care simbolizau, rosul dragostea, fertilitatea, iar albul puritatea. La inceput, de firul impletit era legata o floricica. Simbolul impletirii rosu-alb se intalneste si in traditiile orientale, rosul simbolizand principiul feminin, Shakti, iar albul, masculinitatea, Shiva. Martisorul este, insa, un simbol specific romanilor, devenit tot mai bogat in semnificatii, odata cu trecerea timpului, in ciuda faptului ca etnografii de la inceputul secolului nu ii prea dadeau sanse de supravietuire. Traditia Martisorului la sate Din batrani se spune ca dupa cum este vremea in prima zi a lui martie, asa va fi toata primavara, dar si vara. De aceasta zi se leaga "martisorul" - obiceiul care da numele lunii. Dupa credinta populara, cine poarta martisor va fi sanatos si va avea noroc. Martisorul era alcatuit pe vremuri din doua fire de lana, unul alb si unul rosu sau negru, fire care simbolizau cele doua anotimpuri. Acest snurulet era facut de femei, care il legau la gatul si la mana copiilor. Insa nu doar copiii purtau martisorul, ci si tinerii si adultii. Mai mult, snuruletul ce vestea primavara era legat si la coarnele vitelor din gospodarie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodaria. In timpurile de demult, aceasta zi era inceput de an, moment in care crestea necesitatea oamenilor de a se proteja. Ulterior, de acest snurulet rosu cu alb a fost agatata o moneda de argint sau de aur, sau chiar un medalion, indeplinind functia de talisman. Martisorul se poarta pana in momentul in care infloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramura a unui visin. In alte regiuni, martisorul se poarta atat cat dureaza zilele Babelor sau pana la Florii, cand se scoate si se agata de crengile unui copac. Se crede ca, daca pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci cand martisorul este aruncat dupa o pasare, purtatorul va fi usor precum pasarea. Monedele desprinse de pe snurulet erau pastrate pana la Sf. Gheorghe, cand fetele isi cumparau cu ele cas proaspat si vin rosu, pentru a fi imbujorate precum vinul si albe precum casul. Conform unei alte traditii se spune ca in ziua de 1 martie fetele trebuie sa se spele cu apa obtinuta din zapada, pentru a avea tenul curat si luminos. In satele transilvanene martisorul se agata si la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta galetilor, pentru indepartarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viata, puterea regeneratoare care se crede ca ar fi stimulata prin insasi "culoarea vietii". Cei din Bihor cred ca apa de ploaie adunata la 1 Martie, ii va face mai frumosi si sanatosi daca se spala cu ea. In Banat fetele aduna stropi de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure, ca sa se spele pe obraji, rostind un desc⮴ec, al "dragobetului de dragoste" care suna astfel: "Floare de fraga/Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga./Uraciunile sa le desparti" In Dobrogeamartisorul se purta pana la venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie mare si inaripat. Martisorul era un dar ce-si trimiteau romanii, unul altuia, in ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un banut de aur spanzurat de un gaietan de matase impletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea in dar il purta la gat pana cand intalnea cea dintai roza inflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit. Banutul insemna imbelsugarea, firele albe si rosii ale gaietanului simbolizau fata alba precum crinul si rumena ca roza, iar ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii. http://www.ele.ro/articol_2279.html